Read Comments

Diaspora Unionistă, reunită în premieră la Chișinău!

Diaspora din România și Republica Moldova se va reuni pentru prima dată la Chișinău. Peste 100 de români de pe ambele maluri ale Prutului care trăiesc în prezent în străinătate vor participa la Congresul Diasporei Unioniste, organizat vineri la Academia de Științe a Moldovei, și sâmbătă la Academia de Arte, sediul Sfatului Țării din 1918.

În cadrul evenimentului va fi argumentată poziția Diasporei cu privire la soluția Unirii ca cea mai sigură, rapidă și eficientă cale pentru ieșirea din criză a Republicii Moldova și vor fi formulate strategii de implicare pe scară largă a Diasporei în realizarea Unirii în viitorul apropiat, se arată într-un comunicat de presă.

Unirea vine atât din interior, din România și Republica Moldova, dar și din exterior, din Diaspora. Ne aflăm la cea de-a doua ediție a Congresului și pe parcursul lucrărilor vom propune pași concreți ca centenarul Unirii de la 1918 să ne regăsească întregi ca neam”, a declarat Alina Ieremciuc, reprezentant al Diasporei Unioniste, filiala Italia.

Programul reuniunii:

Vineri, 25 martie 2016, sala Mică la Academia de Științe a Moldovei (bd. Ștefan cel Mare 1)

14,30 – 15,00 Înregistrarea participanților la Congres
Deschiderea lucrărilor

15,00 – 15,30 Mesaj de salut din partea gazdelor și a autorităților centrale

16,00 – 18,00 Rolul Diasporei (dezbatere cu invitați).

Structuri organizatorice ale Diasporei: funcționalitate si eficiență, prezentări ale organizațiilor prezente.

Diaspora: integrarea comunităților în țările de reședință. Măsuri pentru integrarea basarabenilor din diasporă, în comunitățile și asociațiile românești locale.

Sâmbătă, 26 martie, sala Sfatul Țării 1918 Academia de Arte (str. Alexei Mateevici 87)

9,30 – 10,30 Unirea pragmatică: elaborarea unui set de propuneri sectoriale pentru îndeplinirea procesului de unificare a Republicii Moldova cu România.

Formarea grupurilor de lucru.

10,30 – 11,30 Întervenții tematice.

11,30 – 12,30 Program de acțiuni, organizate de românii din diaspora, pentru promovarea și păstrarea tradițiilor românești, organizarea acțiunilor culturale, participarea comună la programe, proiecte europene și internaționale

13,00 – 14,30 Pauza

14,30 – 15,30 Angajamentul participanților de a face un efort astfel încât activitățile asociațiilor / comunităților din diaspora să fie clar destinate românilor de pe ambele maluri ale Prutului, care se află în țara respectivă.

15,30 – 16,30 Tribuna Diasporei unioniste

16,30 – 17,00 Propuneri/dezbateri asupra textului final al Rezoluției
Votul asupra Declarației comune.

Plan de acțiuni comune în anul 2016

Congresul are loc în contextul împlinirii pe 27 martie a 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *